Dacă
iubiţi viaţa, dacă tindeţi spre succes, dacă doriţi să vă creaţi stilul
propriu în toate – atunci nu aţi greşit, vizitând pagina noastră.
Pentru că produsele companiei “Acorex Wine Holding” sunt pentru
gurmanzi veritabili, pentru experţi şi cunoscători de vinuri bune, care
se pricep bine în nuanţe.
“In
vino veritas” – spuneau în antichitate. “Adevărul este în vin”. În
vinul bun, mai adăugăm noi. În el se ascunde arşiţa zilelor de vară,
când boabele de struguri dau în pârg; el este impregnat cu miresmele
nopţilor de vară, când sub bolta înstelată se împletesc aromele de
ierburi şi flori; el ţine minte căldura mâinilor care au îngrijit viţa
de vie şi au strâns roada; păstrează tradiţiile seculare ale
vinificaţiei moldave. O sorbitură din acest vin, unde s-au
împletit prezent şi trecut, legendă şi realitate, îl fac pe om mai bun
şi mai senin. Asemenea vinuri tinde să producă compania “Acorex Wine
Holding”.
Făcând
o primblare prin compartimentele paginii noastre, veţi afla, că toate
vinurile noastre sunt produse din cei mai buni struguri, care cresc în
sudul Moldovei, regiune apropiată după condiţiile sale naturale şi
climaterice de provincia franceză Bordeaux. Veţi face cunoştinţă cu
tehnologia de producere, unde cu acelaşi succes sunt utilizate
tradiţiile seculare ale vinificatorilor şi cele mai noi know-how-uri
din domeniul ştiinţei şi tehnicii. Veţi putea aprecia asortimentul
bogat al vinurilor noastre şi să înţelegeţi nuanţele ce deosebesc o
băutură de alta. În sfârşit, veţi vedea, că toate aspiraţiile noastre
ambiţioase sunt încununate cu premii de stat, medalii şi diplome,
obţinute la concursuri internaţionale prestigioase. Şi, desigur,
veţi înţelege, că recunoaşterea pe plan internaţional este rezultatul
muncii perseverente de un deceniu a tuturor specialiştilor de la
“Acorex Wine Holding”.
Aşadar, bine aţi venit pe pagina noastră. Sperăm, că, cunoscându-ne mai îndeaproape, veţi adera la rândurile prietenilor noştri.
Cu respect, Borets S.V. Director general ÎM Acorex Wine Holding S.A.